Ce-mi place reclama asta….

Hei şiţi precis reclama aceea de la Vodafone care e toată ziulica la tv, cu CRBL, mă tot întrebam unde o fi făcută…şi am aflat…în drăguţul SIBIU…super oraş, super reclamă…mi se pare aşa de americană …nu ştiu de ce…voi ce ziceţi?

Iar cu ocazia sărbătorilor, pentru că sunt foarte aproape… Vă urez un Crăciun cât mai fericit şi stay tuned pentru noi posturi!

Anunțuri

Salvează Crăciunul

Și uite că iară a apărut o drăguță campanie, care de data aceasta este menită să ajute pe copiii  din Valea Screzii, a căror tabără a ars săptămâna aceasta. Campania a fost creată de Gândul și Știrile PRoTv și la nici trei zile de la lansare se află pe locul al doilea în topul celor mai de succes campanii realizate vreodată prin intermediul site-ului de socializare Facebook, iar în următoarele ore va ajunge pe primul loc, conform datelor FaceBrands.ro. De asemenea, campania se află pe primul loc în topul creşterilor la 24 de ore, cu o creştere zilnică de aproape 150%. (+31.289 de Like-uri faţă de ziua precedentă).

A adunat nu mai puțin de 50.000 de likuri în ultimele 24 de ore și numărul crește în continuare, super tare, oamenii ăștia chiar devin  mai buni în preajma Crăciunului, mă bucur , o să dau și eu like. Se dă like ca să îi ajutăm prin acest  mic click pe acești copii, astfel adunând sponsori care să îi ajute cu câte un amărât de euro, sper să adune câți mai mulți, toată lumea trebuie să aibă cumva un Crăciun fericit, așa că dacă veți vedea acest post sau ați citit despre campanie în alt loc, vă rog intrați și voi pe facebook pe pagina acestei campanii și da-ți un click, dacă nu ați dat deja.

Sursa Gândul

Acum câteva secunde numărul like-urilor au ajuns la 78,648 – AM DAT ȘI EU LIKE.

Chiar sunt curioasă până la ce număr de like-uri va ajunge până în seara de Crăciun.

Turul Facebook

Trebuie să fim mândrii oameni buni pentru ai noștrii care au ajuns atât de departe…să lucreze la facebook și de acolo să susțină campania DE CE IUBESC ROMÂNIA (da știu continui cu posturi despre acest caz…dar ce să fac…chiar îmi place ce se întâmplă).

Vorbesc despre un anume Andrei Alexandrescu, care are 40 de ani și e plecat din România din 1998.

„Avem aspiraţii înalte, ca Eminescu, dar ajungem să ne comportăm ca un personaj din Caragiale”

„Îmi doream foarte mult pe atunci să ajung în America, fiindcă era o emulaţie extraordinară în anii ’90 în tehnologie şi în calculatoare şi voiam şi eu să fiu parte din ce se întâmplă acolo”, îşi aminteşte Andrei. Şi a reuşit. Este cercetător la o companie care a revoluţionat conceptul de reţea socială şi are 800 de milioane de utilizatori în întreaga lume, dintre care aproape 4 milioane numai în România.

După 13 ani petrecuţi în Statele Unite, ştie ce înseamnă şi apreciază sistemul de lucru american, bazat pe meritocraţie şi recunoaşterea valorilor, dar spune că îi lipsesc cartierul Bucureştii Noi din Capitală, locul unde a crescut, şi sentimentul de familiaritate pe care nu l-a regăsit în altă parte şi pe care „îl va lua cu el în mormânt”.More Info right here…

Mai jos aveți unul dintre filmulețele făcute de acest domn, cu micul său tur prin sediul Facebook, locul său de muncă.

 

Ehe, să știți că îmi doresc și eu să pot transmite mesaje țării mele din altă țară, și de la locul meu super de muncă 😛 …dar în ceea ce îl privește pe Andrei, mă bucur pentru el, bravo lui că a ajuns unde este și ne bucurăm că încă ține legătura cu țara lui de baștină! Aștept să mai descopăr încă astfel de mesaje pentru acestă campanie, nu știu de ce dar mi se pare chiar fain ce se întâmplă.

 

 

Dragostea din tei

Vă mai aduceți sigur aminte de super melodia Dragostea din tei al trupei O-Zone, și stiți foarte bine că această melodie a devenit super populară. Chiar în întreaga lume se auzea, mai ahi mai aha mai ahahah….tralala, si Rihanna a avut la un moment dat ceva din refrenul dragostei din tei. Unde vreau să ajung cu aceasta este că acum cu campania DE CE IUBESC ROMÂNIA, melodia aceasta a trezit iubirea pentru români din partea diferitelor populații ale lumii, și fiecare își transmit laudele și bucuria care le-a adus-o această melodie și implicit astfel imaginea bună față de țara noastră, laude, etc. Datorită acestei melodii întreaga lume a învățat din româneasca noastră.

 

Mai jos aveți un mesaj pentru români din partea unui american care s-a „jucat” cu melodia aceasta și a devenit foarte popular.

Mesajul lui Gary Brolsma pentru români: „Vă mulţumesc pentru că m-aţi sprijinit”

Când a auzit pentru prima dată piesa „Dragostea din tei”, Gary Brolsma tocmai terminase liceul şi îşi luase prima slujbă în New Jersey. „Mi-a plăcut pentru că puteam dansa pe ea. Pentru că mi-a plăcut piesa, am decis să mă înregistrez cântântând şi dansând. Am făcut-o ca să mă distrez, nu mă aşteptam să aibă atât de multe vizualizări. Primul care a văzut-o a fost prietenul meu, Andrew. Reacţia lui a fost: ‘O, Doamne, nu pot să cred! Este atât de amuzant’!”, a declarat Gary Brolsma pentru gândul. Tot prietenul lui i-a spus că versurile sunt în limba română: „Habar nu aveam ce înseamnă. Nu ştiam nimic în română şi nici acum nu ştiu!”, spune americanul căruia i-ar plăcea să viziteze într-o bună zi România. El spune că majoritatea comentariilor la videoclipul său au fost pozitive şi le transmite un mesaj românilor: „Vă mulţumesc pentru că m-aţi sprijinit!”. Piesa i-a schimbat viaţa lui Brolsma, aducându-i celebritate internaţională. O companie i-a cerut să facă un alt videoclip, „New Numa”, de această dată în mod profesionist, în studio. Tânărul a apărut în 2009 într-o reclamă la Geico, iar în 2010 într-o reclamă Vizio la Super Bowl. Sursa Gandul

EEE nu știu cât de mari iubitori sunteți ai acestei melodii de dragoste 😛 dar ideea este că dă bine românilor să zic așa, și a făcut o trupă foarte cunoscută  pe vremea când mai erau împreună, dar în ceea ce privește popularitatea și cunoașterea țării noastre în lume prin intermediul ei…super tare, îi vezi pe toți cum dansează pe melodia aceasta și trimit numai mesaje de bine României. Mie îmi place tare!

Enjoy video-ul de mai sus!

 

Last Dictator Standing

Am descoperit o reclamă foarte tare la un lanț de restaurante fast-food din Africa-de-Sud, aceasta îi aduce împreună pe unii dintre marii foști dictatori.

 

„Lanțul de restaurante fast-food Nando este recunoscut pentru două lucruri: puiul picant și pentru reclamele pline de umor.

Compania a fost premiată pentru stilul inedit de abordare, însă noua reclamă numită „Last Dictator Standing” (Ultimul dictator în picioare) întrece orice limită.

Noua reclamă începe cu Mugabe, prețedintele din Zimbawbe, și un aranjament de cină pretențioasă destinată unui grup de dictatori „apuși”, care aici îi sunt cei mai buni prieteni, scrie Huffington Post.

Putem vedea astfel fanteziile lui Mugabe în care aleargă într-un peisaj idilic cu Gaddafi, face îngeri pe nisip cu Hussein ți karaoke cu Mao, toate pe melodia „Those were the days” a lui Mary Hopkins.

La final, Mugabe este singur și trist la masă. Reclama a fost lansată de Ziua Recunoștinței și are mesajul „În această perioadă a anului, nimeni nu ar trebui să fie singur”. ” Sursa 9am

Cum vi s-a părut reclama? Este comică nu-i așa? Sau nu? mie mi-a plăcut, îs curioasă ce ar fi zis protagoniștii văzând aceasta dacă mai erau în viață.
 

România e pe val!!!!!

Mai știți, dacă ați citit cumva :P, că zilele trecute am postat un articol despre campania DE CE IUBEȘTI ROMÂNIA?, i-a uite că azi am aflat de pe site-ul Gândul că afișele acelea drăguțe cu oameni mari din România, etc, etc, au ajuns până la NEW YOrk și Bahrain, care habar nu știu pe undei să fiu sinceră, dar se pare că și pe acolo avem ceva de-ai noștrii. Suuuuper!!

Anca Iulia Ciucur, o româncă stabilită în Anglia, a trimis pe adresa redacţiei gândul o fotografie cu maşina ei, pe care a lipit varianta în engleză a afişului cu Ilie Năstase.

În plus, variantele în engleză ale afişelor campaniei „De ce iubesc România” au ajuns şi la New York, la intrarea în sediul Misiunii Permanente a României pe lângă ONU, după cum se poate observa în această fotografie trimisă de Simona Miculescu.

Pentru mai multe despre această campanie și alte povești ale românilor de peste ocean care au avut grijă să posteze afișele campaniei pe unde au apucat găsiți aici.

Mi se pare foarte tare că această campanie funcționează chiar bine, să sperăm că va funcționa destul de bine în a schimba unele păreri despre țara noastră.

 

Spune-o cu voce taaaare – DE CE IUBEȘTI ROMÂNIA?

Ați aflat și voi poate, că de mult se vede la tv și se aude la posturile de radio de campania DE CE IUBIM ROMÂNIA, iar de ieri 24.11.2011 posturile Tv și publicațiile cele mai cunoscute românești ProTV, Gândul, Pro Sport, Sport.ro, Ziarul Financiar, Mediafax ne  provoacă să spunem cu voce tare, de ce ne iubim țara așa de mult, sau poate de ce nu, sper că nu se spun totuși chestii de genul, eu îmi iubesc țara oricum ar fi ea, ca să știți!:P Toate bune și frumoase dar să continui, aceste posturi  tv și publicații ne oferă două posibilități prin care să ne trimitem mesajul despre țara noastră lumii întregi.

Este vorba de încărcarea unui clip cu voi spunându-vă mesajul tuturor astfel:

Cum înregistrezi sau încarci clipul tău

„Intrând pe cabina.protv.ro, o iniţiativa www.stirileprotv.ro, poţi să te înregistrezi direct. Lansată luni, pe 21 noiembrie, Cabina ProTv a atras deja sute de utilizatori dornici să-şi declare sentimentele pentru ţara natală. Cele mai puternice mesaje vor putea fi urmărite la ProTv, chiar de 1 Decembrie, Ziua Naţională a României, ziua în care ProTv împlineşte 16 ani.

Cea de-a doua variantă este site-ul deceiubescromania.ro . E simplu: după ce te-ai filmat cu telefonul sau webcam-ul şi ai urcat clipul tău pe youtube, nu trebuie decât să pui linkul.

Şi nu uita. Dă LIKE paginii deceiubescromânia.ro, după ce te-ai logat pe facebook. Astfel mesajul tău va ajunge la mai mulţi români.

NU facem o campanie autorităţilor, nu sprijinim pe nimeni. Îi invităm pe români, oriunde s-ar afla să facă diferenţa, să nu le fie ruşine cu ce e în sufletul lor, să mărturisească ce le place şi ce nu, îi invităm să fie mândri că sunt români, SĂ O SPUNĂ, SĂ O ARATE.”

Sursa Gandul

Este bine că și facebook-ul este implicat, cum să nu fie!!!:P

Această prezentare necesită JavaScript.

Pentru a susține campania, mai suntem invitați să descărcăm de aici unul sau mai multe dintre cele 5 afișe realizate pentru această campanie și să le lipim oriunde mergem prin alte locuri din afara țării, să ajutăm și noi să-și schimbe ceilalți europeni puțin părerea sau părerile despre noi. Sper să ne iasă!

Mie mi se pare ceva foarte draguț cu aceste afișe care arată destul de bine, și da sunt despre mari oameni din țara noastră, exemplu bla bla, dar sunt ok, mai sus aveți trei dintre ele afișate într-un mic slideshow (au îmbunătățit ăștia wordpress-ul…ce drăguț). Atât de la mine, momentan, seara faină vă doresc.

 

 

Previous Older Entries